De ce să produci energie electrică din surse regenerabile (E-SRE) în România?
Producerea de energie electrică din surse regenerabile (E-SRE) este astăzi o prioritate majoră din motive de protecție a mediului, de creștere a independenței energetice față de energia electrică importată prin diversificarea surselor de energie, precum și din alte rațiuni de coeziune economică și socială.
România dispune de suprafețe întinse pe care se pot construi centrale solare și eoliene cu costuri foarte reduse, în special la achiziția terenurilor, precum și de o rețea foarte extinsă de distribuție pentru transportul energiei electrice.
România a adoptat sistemul cotelor obligatorii, combinat cu sistemul de tranzacționare, cu limite minime și maxime de preț stabilite prin lege pentru certificatele verzi.
Energia electrică din surse regenerabile (E-SRE) are prioritate pe piața de energie electrică.
Producătorul de E-SRE poate vinde energia pe piața de energie electrică, la fel ca orice alt producător, obținând prețul pieței. Pentru acoperirea integrală a costurilor de producție și pentru obținerea unui profit rezonabil, producătorul primește un certificat verde pentru fiecare MWh livrat în rețeaua electrică. Acest certificat verde poate fi tranzacționat în limitele de preț stabilite prin lege.
Prețurile minime și maxime ale certificatelor verzi se numără printre cele mai avantajoase din Europa: 27 de euro (minim) și 55 de euro (maxim), aceste prețuri fiind valabile până în 2014.
În cadrul sistemului certificatelor verzi, producătorilor de energie electrică li se acordă un număr variabil de certificate, în funcție de sursa de energie (de exemplu, pentru producătorii eolieni, 2 certificate verzi/MWh până în 2015 și 1 certificat verde/MWh începând cu 2016, iar pentru producătorii solari, 4 certificate verzi/MWh).
Pentru fiecare an din perioada 2008-2020, cota obligatorie de E-SRE pe care furnizorii de energie electrică trebuie să o respecte este stabilită prin lege.
Furnizorii de energie electrică dovedesc respectarea sistemului de cote prin numărul de certificate verzi achiziționate anual. Acest număr trebuie să fie egal cu valoarea cotei obligatorii înmulțită cu cantitatea de energie electrică furnizată. Dacă furnizorii nu respectă cota anuală obligatorie, aceștia vor plăti contravaloarea certificatelor verzi pe care nu le-au achiziționat.
Pași necesari pentru punerea în funcțiune a unei capacități de producție bazate pe E-SRE
• obținerea autorizațiilor și avizelor necesare construirii capacității de producție; • construirea capacității de producție; • obținerea licenței de producere; • obținerea certificatului de calificare pentru producția prioritară de energie electrică; • înregistrarea la Operatorul Pieței de Energie Electrică (SC OPCOM SA), pentru vânzarea E-SRE pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare); • înregistrarea la operatorul de transport și de sistem (CN TRANSELECTRICA SA), pentru obținerea certificatelor verzi (CV); • înregistrarea la Operatorul Pieței de Certificate Verzi (SC OPCOM SA), pentru participarea pe piața centralizată a certificatelor verzi.
Avocații noștri oferă asistență completă pentru demararea activității și obținerea tuturor autorizațiilor necesare producerii de energie electrică din surse regenerabile (E-SRE) în România.