Divorţul în România
Divorţul poate fi definit ca fiind modalitatea juridică de a desface o căsătorie valabil încheiată, în timpul vieţii soţilor, la cererea unuia dintre soţi, pentru motive temeinice prin care raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei este imposibilă, prin hotărâre judecătorească sau pe baza acordului soţilor, în condiţiile legii.
Este o acţiune strict personală, moştenitorii sau creditorii soţilor nefiind în măsură să introducă sau să continue acţiunea de divorţ, soţii fiind singurele părţi în calitate de reclamant şi pârât.
Divorţul cunoaşte două forme:
· Divorţul prin acordul soţilor – pe cale administrativă sau judecătorească
· Divorţul pentru motive temeinice.
Divorţul prin acordul soţilor
În baza Legii 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de instanţa judecătorească, indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. În acest caz, instanţa nu va stabili culpa unuia dintre soţi.
La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligatia de intreţinere şi folosirea locuinţei, instantţa va ţine seama şi de interesele minorilor.
Acţiunea se depune la instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acelei judecătorii.
De asemenea, în baza aceleiaşi legi 202/2010 privind Mica reformă a Justiţiei, dacă din căsătorie nu există copii minori, desfacerea căsătoriei poate fi solicitată pe cale administrativă, la Oficiul Stării Civile sau la un notar public. În acest caz cererea de divorţ trebuie depusă de soţi împreună.
Cererea de divorţ poate fi depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria sau la un notar public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor.
Divorţul pentru motive temeinice
Pentru ca instanţa să pronunţe desfacerea căsătoriei pentru motive temeinice, conform art. 38 alin. (1) din Codul familiei, trebuie să constate existenţa şi întrunirea a trei condiţii:
· existenţa motivelor temeinice
· raporturile dintre soţi sunt grav vătămate
· continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Spre deosebire de divorţul prin acordul părţilor, în acest caz instanţa trebuie să constate atât culpa unuia dintre soţi sau a ambilor, vătămarea raporturilor de convieţuire acastora, cât şi faptul că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei.
Acţiunea de divorţ se depune la instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acelei judecătorii.
Recunoaşterea în România a unei hotărâri de divorţ pronunţată în străinătate
Cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine ce consfinţeşte divorţul va putea fi introdusă pe cale principală la instanţa în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul partea împotriva căreia se solicită recunoaşterea. De regulă, se va introduce la instanţa în circumscripţia căruia se aflăa primăria ce deţine certificatul de căsătorie al soţilor pentru a se face modificările în registrele de stare civilă.
Cu ocazia soluţionării cererii de recunoaştere instanţa română nu poate proceda la exminarea pe fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.