Regulamentul (UE) nr. 655/2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare devine aplicabil în România și în toate celelalte state membre UE începând cu 18 ianuarie, fără a fi necesară o transpunere în sistemele juridice naționale, regulamentele europene fiind direct aplicabile.
Regulamentul instituie o procedură de blocare a conturilor bancare ale părților adverse în vederea recuperării creanțelor transfrontaliere, permițând creditorului să obțină o ordonanță asigurătorie europeană de indisponibilizare (OAEI) care împiedică periclitarea executării ulterioare a creanței prin transferul sau retragerea fondurilor, până la concurența sumei indicate în ordonanță, deținute de debitor sau în numele său într-un cont bancar dintr-un alt stat membru UE.
Ordonanța este disponibilă creditorului ca alternativă la măsurile asigurătorii din dreptul național, oferind garanția că sumele datorate nu vor dispărea din contul debitorului până la finalizarea acțiunii în instanță pentru recuperarea creanței.
Condiții
Pentru a recurge la OAEI, creditorul trebuie să demonstreze prin probe suficiente că există un risc real ca, în lipsa măsurii de indisponibilizare, executarea ulterioară a creanței împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată considerabil.
De exemplu, emiterea ordonanței este pe deplin justificată dacă creditorul se teme că debitorul intenționează să își vândă bunurile sau să retragă sumele din conturi pentru a evita plata datoriilor.
Ordonanța nu se aplică în cazul:
- drepturilor patrimoniale rezultate din regimul matrimonial sau din raporturi considerate de legea aplicabilă ca având efecte comparabile căsătoriei;
- testamentelor și succesiunilor, inclusiv obligațiilor de întreținere rezultate ca urmare a unui deces;
- creanțelor împotriva unui debitor față de care au fost deschise proceduri de faliment, de lichidare a societăților ori a altor persoane juridice insolvente, concordate, acorduri sau proceduri similare;
- securității sociale;
- arbitrajului.
Ordonanța este disponibilă creditorului în următoarele situații:
- înainte ca acesta să inițieze într-un stat membru UE o procedură pe fondul cauzei împotriva debitorului sau în orice etapă a unei astfel de proceduri, până la pronunțarea hotărârii ori la aprobarea sau încheierea unei tranzacții judiciare;
- după ce creditorul a obținut într-un stat membru UE o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic prin care debitorul este obligat la plata creanței.
Pentru ca o instanță să emită ordonanța trebuie îndeplinite două condiții:
- creditorul a prezentat probe suficiente pentru a convinge instanța că există o necesitate urgentă a unei măsuri asigurătorii sub forma unei ordonanțe, întrucât există un risc real ca, în lipsa acesteia, executarea ulterioară a creanței împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată substanțial;
- în cazul în care creditorul nu a obținut încă într-un stat membru UE o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic prin care debitorul este obligat la plata creanței, acesta trebuie să prezinte și probe suficiente pentru a convinge instanța că are șanse rezonabile de reușită pe fondul cauzei împotriva debitorului.
Competența în materia ordonanței diferă în funcție de existența unei hotărâri judecătorești obținute deja împotriva debitorului și de calitatea de consumator a acestuia:
În cazul în care s-a obținut deja o hotărâre judecătorească:
cererea de emitere a ordonanței se depune la instanța din statul membru UE în care a fost pronunțată hotărârea; dacă debitorul este un consumator care a încheiat cu creditorul un contract într-un scop care poate fi considerat în afara activității sale profesionale sau comerciale, situație întâlnită în majoritatea cazurilor în care debitorul este persoană fizică, cererea se depune la instanța din statul membru UE în care debitorul își are domiciliul.
În cazul în care nu s-a obținut încă o hotărâre judecătorească:
cererea de emitere a ordonanței se depune la instanța din statul membru UE competentă să soluționeze acțiunea pe fond. Dacă debitorul este consumator, în sensul arătat mai sus, chiar dacă hotărârea se obține într-un alt stat membru decât cel în care acesta își are domiciliul, cererea se depune, în această situație particulară, în statul membru de domiciliu al debitorului.
După obținerea ordonanței asigurătorii europene, aceasta fiind o hotărâre judecătorească, următorul pas este formularea unei cereri de executare silită la un birou de executor judecătoresc, ca în cazul oricărei alte hotărâri:
dacă hotărârea a fost obținută în afara României, documentul original va trebui tradus în limba română de un traducător autorizat de Ministerul Justiției și depus, împreună cu cererea de executare, la biroul executorului judecătoresc; dacă hotărârea a fost obținută în România, dosarul de executare va urma procedura obișnuită.
O particularitate importantă a procedurii, care oferă creditorului o garanție suplimentară pentru recuperarea creanței, este că ordonanța se emite în procedură ex parte. Debitorul nu este înștiințat despre demersurile efectuate, ceea ce asigură efectul de surpriză și utilitatea acestui instrument în recuperarea creanțelor.
Ordonanța emisă într-un stat membru UE este recunoscută și executată în toate celelalte state membre, fără a fi necesară nicio procedură specială.
Utilitatea practică a acestei instituții juridice constă în faptul că sporește considerabil șansele de recuperare a creanțelor deținute împotriva societăților situate într-un stat membru UE, altul decât statul de reședință al creditorului.
Echipa noastră de avocați oferă toate informațiile și sprijinul necesare pe parcursul procedurii ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare.
Contactați-ne cu încredere!
Informațiile prezentate în acest articol au fost preluate de pe portalul european e-Justice (https://e-justice.europa.eu).