Împuternicirea avocatului
Procura avocatului este actul prin care avocatul primeste autorizarea de a desfăşura o anumită activitate în numele şi pe seama clientului, fie ca acesta este persoană fizică sau juridică.
Este un mandat special, dat in scris de către client avocatului, reprezentând cadrul general al colaborării, condiţia cea mai importantă fiind aceea ca atât mandantul să fie capabil să contracteze el însuşi actul de a cărui îndeplinire îl însărcinează pe mandatar, iar mandatarul să aibă întotdeauna capacitate deplină de exerciţiu..
Pentru ca împuternicirea avocatială a avocatului român să fie valabilă, trebuie ca aceasta .să fie încheiată personal de mandant şi mandatar, să conţină datele de identificare ale clientului si ale avocatului, sarcina ce trebuie să fie îndeplinita, precum şi data la care se încheie actul
În România, în funcţie de operaţiunea sau operaţiunile juridice solicitate, există mai multe tipuri de împuternicire: mandatul general şi mandatul special.
Mandatul general sau procuratio omnium bonorum este împuternicirea dată avocatului pentru a efectua operaţiuni juridice pentru întreaga activitate a clientului. În această categorie intră actele de conservare şi de administrare.
Mandatul special sau procuratio unicus rei este acel act prin care avocatul este împuternicit pentru:
a) Anumite operaţiuni juridice determinate, precum vânzarea sau procurarea anumitor bunuri, înfiinţarea unei societăţi comerciale în România, administrarea unei proprietăţi etc.
b) O singură operaţiune juridică, precum achiziţia sau ipotecarea unui imobil, încheierea unei tranzacţii, încasarea unei sume de bani.
Prin procura specială se mai pot îndeplini şi următoarele sarcini:
– Înregistrarea documentelor de stare civilă precum şi a altor acte în România – certificate de naştere, certificate de căsătorie, documente de divorţ, certificate de deces.
– Solicitări de la autorităţile locale precum primării, Direcţia Generală de Paşapoarte, Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Muncii.
– Servicii de actualizare în litigiile unde clientul este parte: informaţii privind cazul, stadiul procesual, documente, procedură, sentinţe acolo unde este cazul.
Procura din străinătate
Nu doar clienţii români pot împuternici un avocat pentru anumite operaţiuni juridice, existând posibilitatea ca şi persoanele juridice fizice sau juridice străine să poate da procură unui avocat român pentru a efectua operaţiuni juridice pe teritoriul României.
Clienţii străini pot împuternici avocaţii români prin certificarea procurii la un notar public.
Dacă ţara respectivă este membră a Convenţiei de la Haga, pe lângă legalizarea procurii la notarul public este necesară şi apostilarea acesteia cu apostila de la Haga.
Dacă ţara nu este membră a Convenţei de la Haga este necesară supralegalizarea procurii.
Împutenicirea avocatului încetează prin:
– executarea sarcinii;
– expirarea termenului stipulat în împuternicire;
– revocarea mandatului;
– renuntarea mandatarului;
– apariţia unor anumite limitări ale capacităţii de a contracta;
– moartea uneia dintre părţi.
Avocatul din România
Profesia de avocat in România este liberă şi independentă, cu organizare, funcţionare şi conducere autonome, stabilite în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi de Statutul profesiei de avocat.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:
Principiul legalităţii
Principiul libertăţii
Principiul independenţei
Principiul autonomiei şi descentralizării
Principiul păstrării secretului profesional.
Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat, cu excepţia cazurilor privitoare la asistenţa judiciară obligatorie şi asistenţa gratuită.
Relaţiile dintre avocatul român şi clientul său se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, loialitate şi confidenţialitate.
Avocatul român îndeplineşte un rol esenţial într-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale statului de drept, fiind indispensabil justiţiei şi justiţiabililor, având sarcina de a apăra drepturile şi interesele acestora.
Sub rezerva normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese, interesele unui confrate sau cele ale profesiei în general.
Avocatul are îndatorirea de a păstra secretul profesional privind orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.
Activitatea avocatului român trebuie, atât în raporturile cu autorităţile publice române, cât şi cu justiţiabilii, să se bazeze în permanenţă pe actele normative în vigoare la un moment dat.
Funcţia de apărare este realizată prin respectarea dispoziţiilor de drept material şi procesual consacrate în sistemul legislativ român.
Legea recunoaşte avocatului din România dreptul de a-şi alege forma de exercitare a profesiei.
Activitatea avocaţială se realizează în temeiul unui contract încheiat, în forma scrisă, cu persoana care solicită asistenţă juridică.Încheierea unui asemenea contract cu avocatul român este dominată de principiul libertăţii contractuale.
Independenţa avocatului român este determinată de obligaţia de a păstra secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei ce i-a fost încredinţată. O astfel de obligaţie se va regăsi în toate activităţile realizate de avocatul român în exerciţiul funcţiei de apărare.
Obligaţia avocatului de a depune toată diligenţa pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului, trebuie să ţină seama şi de întinderea mandatului încredinţat de client. Astfel, potrivit articolului 113 din Statutul profesiei de avocat: „avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.
Cu toate acestea, avocatul român are dreptul de a renunţa la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului.
Avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat anterior în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
De asemenea, avocatul român nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza ce i-a fost încredinţată, decât dacă are permisiunea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză.
Avocatul român este deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său.
Forme şi modalităţi de exercitare a profesiei de avocat în România
Legea 51/1995, cu modificările şi completările ulterioare consacră următoarele forme de exercitare a profesiei de avocat în România:
Cabinete individuale
Cabinete asociate
Societăţi civile profesionale
Societăţi profesionale cu răspundere limitată.
În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori români sau străini.
Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei; drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai unor cabinete asociate îşi păstrează caracterul personal şi nu pot fi cedate. Cabinetele asociate se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.
Cabinetele individuale se pot grupa şi îşi păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii.
Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi definitivi, iar avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot acorda asistenţă juridică persoanelor cu interese contrare.
Societatea profesională cu răspundere limitată este o societate civila cupersonalitate juridică, constituită, în condiţiile prevăzute de lege şi statutul profesiei de avocat din România, prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi defintivi, aflaţi în exerciţiul profesiei, indiferent sau nu ori daca aparţin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei.
Avocatul român poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea baroului din care face parte.
Avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia.
Modalităţile de exercitare a profesiei de avocat în România sunt:
Avocat titular al cabinetului individual
Avocat asociat în cadrul cabinetelor asociate
Avocat asociat în cadrul societăţii civile profesionale de avocat
Avocat asociat în cadrul societăţilor profesionale cu răspundere limitată
Avocat colaborator
Avocat salarizat în interiorul profesiei.
Avocatul român exercită profesia de avocat, la alegere, numai într-una din modalităţile amintite cu respectarea prevederilor legale şi statutare române.
Într-un cabinet individual există un singur avocat titular care poate exercita profesia singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori.
Poate dobândi calitatea de avocat asociat:
Avocatul titular al cabinetului individual care se asociază în cabinete asociate, potrivit art. 5 (3) Legea nr. 51/1995;
Avocatul asociat într-o societate civilă profesională
Avocatul asociat într-o societate civilă profesională cu răspundere limitată
Avocatul devenit asociat ca urmare a transformării sau reorganizării formei de exercitare a profesiei căreia i-a aparţinut în calitate de avocat titular al cabinetului individual sau în cadrul unor cabinete asociate ori de avocat asociat într-o societate civilă profesională.
Avocatul devine colaborator în urma semnării unui contract de colaborare în formă scrisă cu titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat.
Avocatul devine salarizat în interiorul profesiei prin încheierea unui contract de salarizarecu titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat.