În România, profesia de avocat este liberă, independentă, cu organizare, funcționare și administrare autonome, reglementată prin Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și prin Statutul profesiei.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:
· Principiul legalității
· Principiul libertății
· Principiul independenței
· Principiul autonomiei și descentralizării
· Principiul păstrării secretului profesional
Orice persoană are dreptul de a-și alege liber avocatul. Nimănui nu i se poate impune un avocat, cu excepția cazurilor de asistență juridică obligatorie sau de ajutor public judiciar.
Relațiile dintre avocatul român și client se întemeiază pe onestitate, probitate, corectitudine, loialitate și confidențialitate.
Avocatul român îndeplinește un rol esențial într-o societate întemeiată pe valorile democrației și pe statul de drept, fiind indispensabil justiției și părților, având misiunea de a le apăra drepturile și interesele.
Cu respectarea normelor legale și deontologice, avocatul are întotdeauna obligația de a apăra în cel mai bun mod interesele clientului său, chiar și în raport cu propriile interese, cu interesele colegilor sau cu interesele generale ale profesiei.
Avocatul are obligația de a păstra secretul profesional cu privire la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată.
Activitatea avocatului român trebuie să se întemeieze permanent, atât în relația cu autoritățile publice române, cât și în relația cu părțile, pe normele de drept în vigoare la momentul respectiv.
Funcția de apărare se exercită cu respectarea normelor de drept material și procesual din sistemul legislativ românesc.
Legea recunoaște avocatului român dreptul de a alege forma de exercitare a profesiei.
Activitatea avocatului se desfășoară în baza unui contract încheiat în formă scrisă cu persoana care solicită asistență juridică. Încheierea unui astfel de contract cu un avocat român este guvernată de principiul libertății contractuale.
Independența avocatului este determinată de obligația păstrării secretului profesional cu privire la orice aspect al cauzei încredințate. Această obligație se regăsește în toate activitățile desfășurate de avocatul român în exercitarea apărării.
Avocatul are obligația de a depune toate diligențele pentru apărarea libertății, drepturilor și intereselor clientului și trebuie să țină seama de întinderea mandatului încredințat de acesta. Astfel, potrivit art. 113 din Statutul profesiei de avocat, avocatul poate acționa numai în limitele contractului încheiat cu clientul, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Cu toate acestea, avocatul român are dreptul de a renunța la contractul de asistență juridică sau de a-l modifica, de comun acord cu clientul, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Renunțarea unilaterală a clientului nu constituie o cauză de exonerare de la plata onorariului pentru serviciile prestate și nici de la acoperirea cheltuielilor efectuate în interesul procesual al clientului.
Avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat anterior în legătură cu aspectele litigioase concrete.
De asemenea, avocatul român nu poate fi ascultat ca martor și nu poate furniza informații niciunei autorități sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredințată, în lipsa acordului prealabil, expres și scris al tuturor clienților interesați în cauză.
Avocatul român este atât consilierul, cât și apărătorul clientului său.